Vicepremierul Grațiela Gavrilescu, vizită de lucru, vineri, la Suceava

O delegație condusă de vicepremierul Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului, se va afla vineri, 10 august, într-o vizită de lucru la Suceava.

Delegația condusă de Grațiela Gavrilescu va purta discuții cu autoritățile locale despre poluare și depozitele de deșeuri din județul Suceava.

Din delegație vor face parte Robert Szep, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, Dorina Mocanu, director general la Direcția Generală Evaluare Impact și Controlul Poluării, Elena Mehedințu, șef Serviciu emisii industriale – ANPM, Flavius Ardelean, directorul direcției Gestiunea Deșeurilor, Mihai Drăgan – Direcția Comunicare, Transparență și IT, Dorina Marica Grunfeld, consilier viceprim-ministru, și Radu Stoian, consilier asistent la Direcția Generală Evaluare Impact și Controlul Poluării.

La întâlnire vor participa reprezentanți ai autorității publice locale și județene, operatori de salubritate din județ și șefii instituțiilor deconcentrate.

Întânlirea are loc vineri, în sala „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ.

În județul Suceava au fost construite două noi depozite de deșeuri, la Moara și Pojorâta. Niciunul nu a fost pus în funcție. În cazul depozitului de la Pojorâta Consiliul Județean a pierdut mai multe procese cu localnicii nemulțumiți de amplasamentul ales.

Articolul precedentDoi contrabandiști suprinși în flagrant au fugit peste fâșia verde, în Ucraina
Articolul următorTragedie. Un băiețel de patru ani a murit după ce a fost acroșat de o mașină