Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, vineri dimineață, cu o autospecială de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Imagine

La sosirea echipajului, ardea trenul de rulare de la semiremorcă (încărcată cu bitum), cu pericol de propagare la întregul autovehicul.

Imagine

În urma incendiului au ars două anvelope și elemente combustibile ale caroseriei, precum și din componența instalațiilor electrice și de frânare. S-au degradat elemente metalice ale trenului de rulare și învelișul termoizolant al semiromercii.

Imagine

„Cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin frecare, din cauza unor defecțiuni pe timpul exploatării la sistemul de transmisie al mișcării. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat încărcătura de bitum și ansamblul autotrenului, format din cap tractor și semiremorcă”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava.

Articolul precedentUn bărbat a murit intoxicat cu fum în locuința care a luat foc. Incendiul a pornit de la o instalație de Crăciun
Articolul următorAccident în lanț produs de un vasluian beat și fără permis