Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ciprian Porumbescu, s-a sinucis de teamă să nu ajungă la închisoare. Tragedia a avut loc în cursul zilei de vineri.

Descoperirea macabră a fost făcută chiar de părinții tânărului. Cei doi soți au plecat la magazinul din sat pe care îl administrează, și când s-au întors la domiciliu nu l-au găsit pe fiu lor. Aceștia au crezut că tânărul este plecat la un vecin. În jurul orei 20.30, femeia a încercat să-și contacteze telefonic fiul și pentru că nu a reușit să dea de el, împreună cu soțul ei au început să-l caute prin casă și împrejurimi. Când au intrat în șură, aceștia și-au găsit fiul spânzurat de o grindă. Ei au sunat la 112 și la fața locului a ajuns o ambulanță.

Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru tânăr, fiind declarat decesul. Părinții acestuia au declarat că fiul lor urma un tratament de specialitate de la un medic psihiatru. Cel mai probabil acesta se temea să nu ajungă la inchisoare după ce a înjunghiat un tânăr într-un bar.

În toamna anului 2017, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe tânăr la cinci ani și trei luni de închisoare pentru tentativă de omor. Săptămâna viitoare, Curtea de Apel Suceava urmează să dea o sentință definitivă în acest dosar.

Articolul precedentO soferiță băută a luat-o la fugă printre blocuri, după ce a fost oprită în trafic de polițiști
Articolul următorUmărire în trafic, după o autoutilitară condusă de un bărbat fără permis