Un tânăr de 19 ani, din comuna Volovăț, a fost surprins de aparatul radar în timp ce gonea prin localitate cu o viteză de peste 150 km/h. Acesta le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals.

Vineri, în jurul orei 19.00, în timp ce acționa pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, un echipaj de poliție a înregistrat cu aparatul radar, un autoturism înmatriculat în străinătate care circula cu viteza de 151 km/h, pe un sector cu limită de 50 km/h, ocazie cu care, s-a reușit blocarea acestuia. Conducătorul auto le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie la 21 februarie 2017, certificatul de înmatriculare al autoturismului și polița R.C.A. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere românesc și nu figurează în bazele de date ale poliției din Marea Britanie, ca fiind posesor de permis de conducere. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.900 lei.

Permisul de conducere eliberat de autoritățile din Marea Britanie a fost reținut de polițiști pentru cercetări, tânărul recunoscând faptul că l-a obținut cu ajutorul unui cetățean străin. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.

Articolul precedentFOTO VIDEO Incendiul din casa Laurei Lavric, provocat de un scurtcircuit
Articolul următorDe beat ce era, un șofer nu a putut sufla în alcoolest. Bărbatul a încercat de 11 ori