La 12.07.2020, ora 16.55, în timp ce conducea autoturismul  pe raza comunei Iacobeni, după o curbă periculoasă la stânga, carosabil umed, o tânără de 19 ani din judeţul Bacău a oprit pe partea carosabilă întrucât în faţa sa a avut loc un accident rutier cu pagube materiale.

            Imediat după ce aceasta a oprit, pasagerul din stânga spate în persoana unui bărbat de 23 ani din judeţul Bacău, a coborât pentru a se îndrepta către autoturismul implicat în tamponare, iar imediat ce a coborât din autoturism pe partea carosabilă a fost surprins şi accidentat de către autoturismul condus de un bărbat de 31 ani din orașul Frasin, care circula pe aceeaşi direcţie de deplasare.

            În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 23 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

            Conducătorii auto au fost  testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

Articolul precedentA traversat drumul pe bicicletă și a fost accidentat de un șofer
Articolul următorAproximativ 12.500 pachete țigări depistate la graniţa cu Ucraina