Șoferul le-a declarat polițiștilor că nu știe cine a condus mașina, întrucât aceasta i-a fost furată din fața unui bar din comuna Vama.

Miercuri noapte, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că, la intrarea în satul Molid din comuna Vama este un vehicul răsturnat.

Oamenii legii deplasați la fața locului au identificat pe sensul de mers Vama – Prisaca Dornei, într-o parcare anexă de pe DN 17, un autoturism răsturnat pe cupolă și mai multe persoane, printre care și proprietarul vehiculului, un localnic de 19 ani. Tânărul a declarat faptul că nu știe cine a condus mașina, întrucât aceasta i-a fost sustrasă din fața unui bar din comuna Vama.

Ulterior, cu ocazia audierilor, acesta a recunoscut faptul că, el a condus autoturismul, fiind singur, însă deoarece a consumat băuturi alcoolice, i-a fost frică de repercusiuni, motiv pentru care în primă fază a declarat că mașina i-a fost furată.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articolul precedentConcerte Bucovina și Subcarpați, joi seară, în centrul municipiului Suceava, după aprinderea bradului de Crăciun
Articolul următorMedic umilit de managerul Vasile Râmbu pentru că a parcat pe locul lui: „Mi-a spus javră ordinară”