Formațiile Bucovina și Subcarpați vor susține concerte, joi seară, pe o scenaă amplasată în zona centrală a municipiului Suceava, cu ocazia împlinirii a 101 ani de la unirea Bucovinei cu România.

Evenimentele dedicate Unirii Bucovinei Regatul Român vor deuta la ora 10.00 cu Expoziţia fotografică „Centenar 2018”, de la Muzeul Bucovinei. La ora 11.00 va avea loc o Şedinţă Solemnă la Consiliul Judeţean Suceava, iar la ora 12.30 va avea loc o depunere de coroane la statuia lui Iancu Flondor, urmată la ora 13.00 de o masă festivă.

La ora 15.00 va fi deschis Târgul de Crăciun din centrul Sucevei, iar de la ora 16.00 pe esplanada Casei de Cultură va începe Spectacolul folcloric „De Ziua Bucovinei”: Casian Balabasciuc, Constantin Tiron, Fanfara din Stamate, Corul „Codrii Cosminului” Cernăuţi, Corul Parohiei Salcea, Grupul folcloric „Obcina Stânişoarei” Mălini, Grupul vocal bărbătesc „Păstrătorii de tradiţii” Marginea, Maria Tanasă şi grupul vocal „Balada” din Fălticeni, Grupul Folcloric „Dor” de la Moara şi Constantin Irimia, Grupul vocal bărbătesc „Flori de Măr” Râşca, Grupul vocal-instrumental „Piatra Şoimului” Câmpulung Moldovenesc.

La ora 17.00 este programat concertul Laura Olteanu şi Orchestra Fraţilor Advahov în Casa de Cultură.

Luminile din bradul de Crăciun vor fi aprinse la ora 18.00, atunci când este programat și un concert susținut de formația Bucovina. Evenimentele vor fi încheiate cu un spectacol susținut de formația Subcarpați.

Articolul precedentConsilierul local Daniel Prorociuc, propus de PNL pentru funcția de subprefect al județului Suceava
Articolul următorUn tânăr de 19 ani s-a urcat beat la volan și s-a răsturnat cu mașina