Accidentul a avut loc pe DN 29 C pe raza județului Botoșani.

Marți, un bărbat de 54 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea autoturismul, pe direcţia Cândeşti-Siret, a surprins şi accidentat un bărbat de 49 de ani, din comuna Mihăileni, care se deplasa pe aceeaşi direcţie, pe lângă bicicletă.

După producerea accidentului, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, activitatea acestuia fiind constatată în flagrant de un echipaj de poliţie rutieră aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Poliţiştii au pornit în urmărirea conducătorului auto, fiind solicitat şi sprijinul poliţiştilor de frontieră, acesta fiind interceptat în oraşul Siret, judeţul Suceava.

Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest pe bărbat, rezultatul fiind de  0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pietonul a refuzat examinarea medicală.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 892 de lei, întrucât nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

Articolul precedentAjutorul de deces crește în 2020
Articolul următorV-ați vaccinat antigripal? Statistica Ministerului Sănătății