Un bărbat din județul Satu Mare și un altul din Suceava, ambii dați în urmărire internațională, au fost depistați de polițiștii de frontieră din Vama Petea, la intrarea în țară. Sătmăreanul are de executat un an și două luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, în timp ce suceveanul este căutat încă din 2015 de autoritățile italiene pentru lipsire de libertate și violențe, infracțiuni pentru care a fost condamnat în peninsulă la 3 ani de închisoare.

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au oprit, luni, la intrarea în țară doi cetăţeni români – unul căutat de autorităţile române, celălalt de către autoritățile italiene – care au de executat pedepse privative de libertate.

Astfel, ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România I.F., în vârstă de 39 de ani, din judeţul Satu Mare.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că bărbatul este căutat de către autoritățile din România pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Pe numele acestuia, Judecătoria Satu Mare a emis, în 5 noiembrie 2020, un mandat european de arestare.

Persoana în cauză are de executat un an şi două luni închisoare pentru că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Tot în Vama Petea s-a prezentat pentru a intra în ţară G.G., în vârstă de 36 de ani, din judeţul Suceava. La controlul de frontieră, lucrătorii PF au constatat că bărbatul este căutat de către autorităţile din Italia. Încă din anul 2015, pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare. Suceveanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de trei ani pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi violenţe.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cei doi au fost predaţi unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentMinisterul Apărării anunţă rată de promovare de 100% la examenul de bacalaureat în colegiile din Alba-Iulia, Breaza, Câmpulung Moldovenesc şi Craiova
Articolul următorDosarul „Apele Române” trimis în fața judecătorilor