sursă foto stirisuceava.net

Un polițist de frontieră în vârstă de  23 de ani, din municipiul Dorohoi, județul Botoșani, a produs un accident rutier în urma căruia un bărbat de 62 de ani și-a pierdut viața.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 29, pe raza localității sucevene Zvoriștea, vineri dimineață. Polițistul de frontieră Marian I., în timp ce conducea autoturismul marca Peugeot, s-a izbit frontal cu un autoturism marca VW Golf, care circula din sens invers, condus de un bărbat de 62 de ani, din județul Botoșani.

 

 

 

 

 

In urma impactului bărbatul de 62 de ani a fost grav rănit și a fost preluat de o ambulanță pentru a fi transportat la Spitalul Județean Suceava. Din nefericire, în drum spre spital, victima a decedat.

Tânărul de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Acesta este polițist de frontieră în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca- Costești.

Politistii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Articolul precedentExplozia unui cauciuc a dus la moartea a două persoane și rănirea altor șapte VIDEO
Articolul următorProtest pentru drepturile persoanelor cu dizabilități