Tragicul eveniment a avut loc luni dimineață, în jurul orei 07.30, într-un autobuz al societății de transport public local din municipiul Suceava.
Bărbatul de 61 de ani s-a urcat în mijlocul de transport în comun în staţia Gara Burdujeni, aşezându-se pe un scaun din partea din spate, fără a acuza vreo suferinţă.
În timp ce autobuzul rula pe strada Cernăuţi, în apropierea staţiei Betty Ice, pasagerul a început să respire foarte greu, devenind foarte agitat, părând că nu poate să mai respire. În acel moment, ceilalţi pasageri s-au alertat, iar şoferul a oprit autobuzul în staţie, unde a fost solicitată prezența unui echipaj medical.
Până la sosirea echipajului de pe ambulanţă, bărbatul a rămas pe scaun, fiind susţinut de o persoană din autobuz. Ajunși la faţa locului, cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă fără răspuns, fiind declarat decesul pasagerului.
Bărbatul nu era înscris în evidențele nici unui medic de familie. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.