Un bărbat de 35 de ani din comuna Zvoriștea a fost reținut pentru 24 de ore după ce a înșelat 21 de persoane din mai multe județe ale țării. Acesta s-a dat drept administratorul unei firme producătoare de mobilă.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au pus în executare, joi dimineață, trei mandate de percheziţie domiciliare emise de Tribunalul Suceava în cadrul unui dosar penal, la domiciliul unui bărbat de 35 de ani din comuna Zvoriştea, la sediul unei societăți comerciale din aceeași localitate și la un imobil din municipiul Suceava care este folosit de suspect, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „înşelăciune”, „spălarea banilor”, „evaziune fiscală” şi „delapidare” toate în formă continuată.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 14 iunie 2017 – 04 februarie 2019, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, bărbatul de 35 de ani, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de administrator al unei societăți comerciale, deşi nu avea această calitate, a indus în eroare 21 de persoane vătămate din diverse județe ale țării cu ocazia încheierii unor contracte de prestări servicii, prezentându-le ca adevărate, respectiv că va executa piesele de mobilier comandate, deşi nu dispunea de posibilitatea confecționării acestora, societatea neavând angajați, acţiunile întreprinse având scopul de a obţine pentru el un folos patrimonial injust în valoare totală de 332.100 lei.

Astfel, pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, individul și-a promovat „firma” pe internet şi pe o reţea de socializare în cuprinsul cărora se prezenta în mod ireal drept producător naţional de mobilier.

Totodată, în perioada 24 octombrie 2017-19 februarie 2019, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, cunoscând că sumele de bani provin din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, bărbatul şi-a însuşit din contul agentului economic prin retrageri zilnice şi succesive de numerar, suma totală de 89.816 lei și a depus sumele de bani, astfel retrase, în conturile personale, scopul acţiunilor sale fiind ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestor sume de bani, pe care ulterior, le-a utilizat pentru a efectua plăţi către diverse persoane fizice şi juridice.

Astfel, cu ocazia percheziţiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor un laptop, telefoane mobile şi documente contabile utile soluţionării cauzei.

După audiere, suspectul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Vineri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Articolul precedentO combină agricolă a luat foc pe un câmp din Marginea VIDEO
Articolul următorIncendiu de proporții la o firmă de prelucrare a lemnului din Cornu Luncii VIDEO