Bărbatul nu purta vestă reflectorizantă și bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante.

Accidentul a avut loc pe D.J. 290, în interiorul localității Bănești, comuna Fântânele, luni seară.

Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat de 52 ani, localnic, care circula în fața sa, având aceeași direcție de deplasare.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul biciclistului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că biciclistul nu purta haine reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante în afară de cele prevăzute în zona pedalelor. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Articolul precedentDirector din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și un ofițer de poliție din cadrul IPJ Suceava, trimiși în judecată pentru luare de mită
Articolul următorColiziune între trei vehicule la Gura Humorului. Trei persoane au fost rănite