Un bărbat în vârstă de 79 de ani, diagnosticat cu coronavirus, s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

În dosarul penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, se efectuează cercetări, în rem, de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Poliția Orașului Salcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Potrivit anchetatorilor, în data de 29 martie, unui bărbat  din localitatea Văratic, oraș Salcea, în vârstă de 79 ani, diagnosticat cu infecție Covid – 19, datorită evoluției favorabile a bolii, i-au fost întocmite documentele de externare din Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava – Secția de Boli Infecțioase, i-a fost prescris tratamentul medicamentos și i s-a pus în vedere să aștepte, pentru a fi transportat la domiciliu cu o ambulanță specială și însoțit de echipajul medical.

Potrivit actului de sesizare, acesta nu s-a conformat situației impuse de către medicul curant și, fără acordul personalului medical, a părăsit incinta Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, și a plecat către localitatea de domiciliu cu un autoturism taxi.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptei şi a stabilirii răspunderii penale.

Articolul precedentÎncă un deces la Suceava din cauza COVID 19
Articolul următorÎncă un sucevean decedat din cauza COVID 19. Bărbatul a fost găsit mort în casă