Bărbat găsit spânzurat în dormitorul său. Descoperirea macabră a fost făcută de soția bărbatului. Marți, Poliția municipiului Vatra  Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 de către o femeie despre faptul că fostul soț s-a spânzurat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări, reieșind că bărbatul în vârstă de 67 de ani locuia singur într-un imobil din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava.

Întrucât nu îl văzuse de aproximativ o zi pe bărbat, fost soție s-a deplasat la locuința acestuia, unde l-a găsit  spânzurat de o grindă a dormitorului, motiv pentru care a apelat 112.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava – Substația Vatra Dornei, care au confirmat absența semnelor vitale ale bărbatului.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, nefiind descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia.

Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

Polițiștii au au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).

Sursa: Realitatea de Suceava

Articolul precedentUn coș de fum defect a provocat un incendiu la o casă din Liteni
Articolul următorȘofer drogat, pe străzile din Gura Humorului