Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Marginea, după ce și-a bătut soția și i-a distrus mașina. Individul s-a ales cu dosar penal. 

Agresiunea a avut loc pe raza localității Marginea, unde victima, în vârstă de 39 de ani, locuiește împreună cu soțul său, în vârstă de 45 de ani, și cei doi copii minori.

Marți, în jurul orei 14.00, bărbatul, fiind în stare de ebrietate, și-a agresat fizic soția. Ulterior, individul a distrus și luneta autoturismului VW Passat, care aparține femeii.

Polițiștii au fost sesizați despre scandal și s-au deplasat la fața locului. Oamenii legii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, prin care s-a dispus ca bărbatul să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri față de soție și copii.

Agresorul a fost evacuat din locuință și a spus că va locui temporar la domiciliul mamei sale. Acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „distrugere”.

Articolul precedentUn tânăr s-a urcat beat la volan și a avariat trei mașini, la Gura Humorului
Articolul următorPercheziții la Vicovu de Sus și Straja. Au fost confiscate țigări în valoare de peste 320.000 lei, dar și o arbaletă VIDEO