Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Bărbatul de 66 de ani, din comuna Dolhești, a plecat duminică după-amiază, în jurul orei 16.00, cu oile la pășunat în lunca râului Șomuz. Întrucât în jurul orei 20:00, acesta nu a revenit acasă, fratele său și mai mulți localnici au plecat în căutarea lui.

În jurul orei 02.00, bărbatul a fost găsit decedat în albia râului Șomuz, la o distanță de aproximativ 500 metri de locuință.

La fața locului au fost chemați polițiștii. La examinarea sumară a cadavrului, pe suprafața corpului victimei, nu au fost identificate urme de violență.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Articolul precedentAutoturism plin cu țigări de contrabandă, abandonat după o urmărire în trafic FOTO
Articolul următorFostul europarlamentar Petru Luhan, trimis în judecată de DNA