Un bărbat a fost găsit mort, acoperit de zăpadă, în fața casei

Un bărbat a fost găsit mort, acoperit de zăpadă, în fața casei
Un bărbat de 67 de ani, din Ipotești, a fost găsit mort, acoperit de zăpadă, la o distanță de aproximativ zece metri de ușa de la intrare în casă.
Un bărbat de 67 de ani, din Ipotești, a fost găsit mort, acoperit de zăpadă, la o distanță de aproximativ zece metri de ușa de la intrare în casă.
Descoperirea macabră a fost făcută de cumnatul bărbatului, luni dimineață. Polițiștii au stabilit că victima locuia singură și a fost vizitată în data 24 decembrie de cătra sora sa, care i-a adus alimente. Femeia a declarat că bărbatul era în stare bună.Luni, în jurul orei 10.00, cumnatul acestuia a venit la domiciliul bărbatului şi l-a găsit căzut în curte, la o distanță de circa zece metri față de scările de acces la ușa principală a locuinţei, fiind acoperit în totalitate de zăpadă. Uşile locuinţei au fost găsite toate în poziţia deschis-neasigurat, radioul deschis şi luminile aprinse, neexistand urme de răvăşire în locuinţă.La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului.Cadavrul nu prezenta semne de violență și a fost anunțat SML Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 15:47 - Incident aviatic în ajunul Paștelui. O cursă aeriană Iași - Valencia s-a întors de urgență din zbor și a aterizat la București.
- 15:12 - Lumina Sfântă ajunge la Suceava la ora 20:00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News










