Incidentul s-a petrecut în timp ce bărbatul încerca să descarce o autoutilitară de pe o platformă.

Joi după amiază, un bărbat de 27 ani, din comuna Boroaia, a transportat pe o platformă tractată de un autoturism, o autoutilitară marca Mercedes Benz pe strada Aeroportului din comuna Șcheia.

La un moment dat, conducătorul auto a oprit ansamblul de vehicule în afara părții carosabile, și a încercat să descarce autoutilitara. Acesta a dezasigurat chingile cu care era prins autovehiculul de platformă, moment în care, din cauza faptului că autoutilitara nu era asigurată și cu frâna de mână, aceasta a rulat pe platformă, spre autoturismul trăgător.

În acel moment, bărbatul a încercat să oprească autoutilitara, împingând-o cu mâinile, însă a fost prins între cele două autovehicule. Acesta a reușit să iasă din prinsoare, însă pentru că acuza dureri în zona toracelui a fost solicitată intervenția unui echipaj medical, prin SNUAU 112.

Bărbatul era conștient și coerent la sosirea echipajului de poliție și a echipajului medical, fiind preluat de acesta din urmă și transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale și i s-a prelevat o probă biologică de sânge. Acesta a fost diagnosticat cu „traumatism toracic prin strivire”.

Articolul precedentPietoni loviți de mașini pe trecere, în municipiul Suceava
Articolul următorÎntârzieri la plata pensiilor în județul Suceava