foto arhivă

Un băiețel de doi ani, din orașul Siret, a ajuns la spital cu arsuri de gradele I și II pe ambele picioare. Acesta s-a opărit cu apa pe care mama lui a pus-o la fiert pe aragaz, pentru a prepara ceai.

Totul s-a petrecut duminică la amiază, în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu părinții săi. În timp ce stăteau cu toții în bucătărie, mama băiețelului a pus pe aragaz un ibric cu apă pentru a face ceai. Într-un moment de neatenție, copilul s-a agățat de marginea aragazului. Mașina de gătit s-a răsturnat și s-a oprit într-un perete, iar ibricul cu apă fierbinte a căzut peste picioarele micuțului.

Minorul a suferit arsuri și a fost transportat de către tatăl său cu un autoturism la Spitalul Orășenesc Siret. La unitatea spitalicească copilul a primit primele îngrijiri medicale și a fost transferat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.

În urma examinării medicale de specialitate s-a stabilit diagnosticul de „arsuri de gr. I și II prin lichid fierbinte pe ambele picioare”. Băiețelul a fost internat în unitatea medicală. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articolul precedentȘefa Registrului Comerțului Suceava s-a înscris în ProRomânia
Articolul următorO femeie din Crucea a încercat să se sinucidă cu medicamente și alcool