Un adolescent de 15 ai, din satul Pâraie, comuna Mălini, a  ajuns la spital cu arsuri grave pe corp, după ce a încercat să aprindă focul cu benzină.

Incidentul șocant s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri. În timp ce se afla la domiciliu, băiatul s-a deplasat în camera centralei, pentru a pune lemne pe foc. Întrucât flacăra din centrală era stinsă, acesta a hotărât să o aprindă cu ajutorul benzinei.

În acel moment, s-a produs o explozie ce i-a provocat băiatului arsuri pe 65% din suprafața corpului. Rudele au sunat la 112, acesta fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu „arsuri de gradul 1, 2, 3 și 4, pe o suprafață de 65% din corp, produse prin explozie și flacără”.

Ulterior, medicii suceveni au luat decizia transferului victimei cu o ambulanță la Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

Articolul precedentPagube de peste 50.000 de lei după un incendiu la o gospodărie din comuna Râșca VIDEO
Articolul următorPietoni accidentați de o mașină în timp ce traversau regulamentar, în municipiul Suceava VIDEO