În ultimele 24 de ore au fost internate în Spitalul Județean Suceava trei persoane diagnosticate cu COVID 19 și au fost  externate șapte persoane, a transmis Prefectura Suceava.

Potrivit aceleiași surse, în unitatea spitalicească, duminică dimineață, se aflau internați un număr de 500 pacienți, și anume 173 cu COVID 19 și 327 pacienti non- COVID, iar în secția ATI erau internați un număr de 18 pacienți, din care 15 pacienți cu COVID 19 neventilați și trei ventilați.

În Spitalul Municipal Rădăuți erau internați un număr de 71 de pacienți cu COVID 19 și zece persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Duminică dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se aflau în autoizolare la domiciliu 4222 de persoane și în carantină instituționalizată alte cinci. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

Până la acest moment au ieșit, 26042 de persoane au ieșit din autoizolare și aște 3108 din carantină instituționalizată.

Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3246 persoane declarate vindecate.

„Reamintim sucevenilor că pot beneficia de suport psihologic și sprijin social prin apelarea numărului de telefon 0800070030, care poate fi apelat gratuit din orice rețea.Programul de funcționare al acestei linii telefonice este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00- 24.00.Pentru alte informații și recomandări privind conduita și măsurile necesare pentru protecția individuală împotriva noului coronavirus se poate apela, gratuit din orice rețea, linia TELVERDE 0800800358″, a transmis Prefectura Suceava.

 

Articolul precedentJudețul Suceava a înregistrat în ultimele 24 de ore 18 cazuri noi de COVID 19
Articolul următorDoi tineri din Sucevița, reținuți pentru braconaj cinegetic FOTO