Țigările au fost confiscate iar autoturismele în valoare de 19.000 lei fiecare au fost indisponibilizate la sediul poliției de frontieră.

Polițiștii de frontieră au descoperit două autoturisme pline cu țigări de contrabandă pe raza orașului Siret. Astfel, luni,  în jurul orei 15.00, oamenii legii au identificat, în staționare pe raza orașului Siret, două autoturisme despre care existau suspiciuni că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.

Astfel, în urma efectuării unui control amănunțit, au fost descoperite ascunse în cele două vehicule, 4.855 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de peste 56.800 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismele în valoare de 19.000 lei fiecare, folosite la transportul țigărilor, au fost indisponibilizate la sediul poliției de frontieră.

Articolul precedentCopil de doi ani și șapte luni, salvat de tatăl său după ce a căzut într-un șanț cu apă
Articolul următorUn individ a fost reținut de polițiști după ce și-a lovit soția în fața copilului minor