Țigări descoperite în peretele lateral al unui autoturism, în Vama Siret

Peste 600 de pachete cu țigări fabricate în Ucraina au fost descoperite de polițiștii de frontieră în peretele unui autoturism, în Vama Siret.

Vineri, 3 mai 2019, în jurul orei 00.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Opel. Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în peretele lateral stânga spate al autoturismului, cantitatea de 620 pachete cu ţigări, având provenienţă ucraineană.

Țigările în valoare totală de 930 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Articolul precedentDoi tineri africani din Guineea și Gambia, prinși în pădure, lângă granița cu Ucraina
Articolul următorAccident grav la Baisa. Printre victime și suceveni FOTO