Un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Fălticeni a fost reținut pentru 24 de ore.

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, în cursul zilei de joi, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Fălticeni, fiind vizate mai multe persoane specializate în traficul cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

La locațiile percheziționate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 2.163 pachete cu țigări de proveniență extracomunitară, cu o valoare estimată de 36.770 lei, precum şi alte mijloace de probă, inclusiv un autoturism în valoare de 2.000 de euro.

Doi suspecți au fost conduși la sediul IPJ Suceava pentru audieri, un bărbat de 30 ani și o femeie de 45 ani, ambii din municipiul Fălticeni, față de primul fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităţii infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Articolul precedentUn bătrân care suferea de depresie s-a sinucis, la Rădăuți
Articolul următorAccident cu trei victime la Fântâna Mare. Un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz FOTO