Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova cu 6-4, 4-6, 6-4, miercuri, în runda a doua a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale de 1.736.763 de dolari americani.

Cîrstea (33 ani, 26 WTA), cap de serie numărul zece, s-a înclinat după două ore şi 22 de minute de joc.

Dacă Noskova (19 ani, 40 WTA) a jucat în primul tur cu maghiara Timea Babos, pentru Cîrstea a fost primul său meci oficial din 2024.

Românca a încheiat cu 10 aşi, faţă de 8 ai adversarei sale, care a reuşit să salveze 11 din cele 13 mingi de break create de Cîrstea.

Cîrstea s-a ales cu un cec de 14.000 de dolari şi 32 de puncte WTA, iar Noskova va juca în optimi contra argentiniencei Julia Riera.

AGERPRES

Articolul precedentBilanţul cutremului din Japonia a ajuns la 62 de morţi. Care sunt cele mai mari temeri ale autorităților
Articolul următorTenis: Emma Răducanu, pe tabloul principal la Australian Open