Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului de 26 de ani, din Vicovu de Sus, care a fost urmărit de poliție mergând 1,5 kilometri în marșarier cu o autoutilitară plină de țigări, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare.
Potrivit anchetatorilor, la data de 24 februarie, bărbatul împreună cu o persoană neidentificată la acest moment, a preluat din imobilul tip hală de pe raza comunei Moara, şi a transportat cu autoutilitara marca Mercedes Benz Sprinter, cantitatea totală de 104.626 pachete de ţigarete, de provenienţă extracomunitară, duty-free, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă şi care trebuiau plasate sub un regim vamal, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.376.822,00 lei.
Tânărul a condus autoutilitara respectivă, deşi aceasta nu era înmatriculată în România, fiind radiată de autorităţile olandeze la data de 28 decembrie 2018 şi avea numere de înmatriculare false.
Citește și: