Un tânăr de 27 de ani, din comuna Ipotești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere și a acroșat un autoturism.

Acesta, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Corsa pe un drum neclasificat din satul Ipotești, în zona denumită popular „Iazuri Ipotești”, a acroșat autoturismul marca Ford Galaxy, condus de către o localnică.  În urma impactului au rezultat pagube materiale, iar tânărul a plecat de la fața locului.

Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Joi, în urma probatoriul instrumentat, s-a dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de vineri, acesta urmează să fie fi prezentat Judecătoriei Suceava cu propunerea luării unei măsuri privative de libertate.

În cauză cercetarile sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articolul precedentDin 3 iulie, curse aeriene din Suceava spre Viena
Articolul următorȚigări și alcool fără acte de proveniență, descoperite de jandarmi într-un chioșc din Fălticeni FOTO