Mijlocașul sucevean Mihai Roman, legitimat la FC Botoșani, a fost transferat de FCSB pentru suma de 400.000 de euro.
Transfer de senzație pentru mijlocașul sucevean Mihai Roman. Jucătorul care a evoluat în ultimii ani pentru FC Botoșanu s-a înțeles cu vicecampioana României, FCSB.
„Interesul meu era să-i iau cât mai repede, ca să pot să-i trec pe listă pentru meciul cu Rapid Viena. De Mihai Roman îmi place de mai multă vreme. Am vrut să-l iau încă de când era la Rapid. Am avut mai multe tentative, dar am reușit abia acum.”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.
În vârstă de 33 de ani, suceveanul a mai evoluat în carieră la Cetate Suceava, FC Brașov, Rapid și FC Toulouse. El a sosit la Botoșani în urmă cu doi ani, liber de contract și era căpitanul grupării moldave.
La fel ca și Alexandru Stan, Mihai Roman va fi trecut pe lista UEFA pentru „dubla” cu Rapid Viena, din play-off-ul Europa League.
Gigi Becali avea de primit suma de 400.000 de euro de la FC Botoșani, pentru transferul lui Golofca, însă a renunțat la această sumă și l-a luat în schimb pe Mihai Roman.
Mihai Roman are 33 de ani. În acest sezon a jucat patru meciuri în care a reușit trei pase de gol. Cota lui este estimată la 450.000 de euro. În total, mijlocașul a jucat 70 de meciuri pentru FC Botoșani. Suceveanul a reușit 16 goluri și 18 pase decisive la FC Botoșani. Până acum a mai evoluat pentru Cetate Suceava, FC Brașov, Rapid, Toulouse și FC Botoșani.