FOTBAL: OŢELUL GALAŢI - DINAMO 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

FOTBAL: OŢELUL GALAŢI - DINAMO 1-1, ÎN SUPERLIGĂ
Dinamo a reuşit să deschidă scorul prin kosovarul Astrit Selmani
Oţelul Galaţi a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1 (1-1), vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.
Dinamo a reuşit să deschidă scorul prin kosovarul Astrit Selmani (18), dintr-un penalty obţinut tot de el, după ce a fost faultat de portarul Iustin Popescu, în urma unei erori a acestuia. Lovitura de pedeapsă a fost acordată în urma arbitrajului video.
Oţelul a restabilit egalitatea prin portughezul Frederic Maciel (22), după ce italianul Juri Cisotti trimisese mingea în bară.
În min. 59, arbitrajul video a analizat o fază la care Cătălin Cîrjan (Dinamo) şi Samuel Teles (Dinamo) au părut că au jucat mingea cu mâna în careu, dar Viorel Flueran a decis să lase jocul să continue.
Oţelul rămâne neînvinsă în acest sezon, dar are o singură victorie în ultimele cinci partide.
Dinamo a obţinut al patrulea egal în acest sezon în şase meciuri jucate în deplasare, neavând nicio victorie.
ASC Oţelul Galaţi - FC Dinamo Bucureşti 1-1 (1-1), Stadion Oţelul - Galaţi
Au marcat: Frederic Maciel (22), respectiv Astrit Selmani (18 - penalty).
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Robert Avram (Piteşti)
Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Imilian Şerbănică (Bragadiru/Ilfov) - LPF
AGERPRES
Citește și:
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 18:17 - Gică Popescu își alege favorita la Cupa Mondială și lansează un atac dur: „Sunt cam mulți ani de când stăm acasă…”
- 16:40 - Chivu și-a ales prioritatea! Inter pregătește o ofertă uriașă de 45 de milioane de euro pentru transferul verii
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News

























