În momentul opririi mașinii, șoferul a coborât de la volan și a urcat pe bancheta stânga spate pentru a-i duce în eroare pe agenți.
Șofer beat la volan, blocat în trafic de polițiști după o urmărire pe străzile Sucevei. Incidentul s-a petrecut luni după-amiază iar șoferul a urcat pe bancheta din spate pentru a-i duce în eroare pe agenți.
Luni, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Nicolae Bălcescu din Suceava, au observat un autoturismul marca Vw Passat Passat care nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune la trecerea pentru pietoni de vis a vis de banca Raiffeisen.
Conducătorul respectivului autovehicul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase a autospecialei de poliție, motiv pentru care a fost urmărit din respectiva locație, pe strada Ana Ipătescu, strada Ștefan cel Mare, strada Mărășești, strada Mihai Viteazu, unde s-a reușit blocarea acestuia la orele 18:35.
În momentul opririi mașinii, șoferul a coborât de la volan și a urcat pe bancheta stânga spate pentru a-i duce în eroare pe agenți.
Acesta mirosea puternic a alcool și a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la UPU Suceava unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Fugarul s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Suceava