13 ani de închisoare pentru o femeie de 75 de ani care jefuia bărbați pe care îi droga

"Curtezana" de 75 de ani este închisă la penitenciarul Gherla din luna martie anul trecut.
Femeia se numește Maria Belei, are 75 de ani, este din Suceava și a fost condamnată la 13 ani de închisoare cu executare.
Ea devenise, cu timpul, binecunoscută oamenilor legii, mai ales prin modul de operare: "agăța" bărbați, de regulă, prin gări, îi ducea într-o cameră de hotel sub promisiunea că va întreține relații sexuale cu ei, iar acolo îi droga și, după ce aceștia adormeau, îi jefuia.
În seria infracțională a condamnatei intră și jaful dat acasă la o femeie de 89 de ani, pentru care fusese angajată ca îngrijitoare.
"Îngrijitoarea" i-a turnat victimei diazepam în cafea și, după ce aceasta a adormit, i-a furat bani și bijuterii, producând un prejudiciu de circa 7.000 de lei, conform celor stabilite de oamenii legii.
"Curtezana" de 75 de ani este închisă la penitenciarul Gherla din luna martie anul trecut.
Pedeapsa pronunțată de Judecătoria Suceava în cel mai recent dosar de tâlhărie pe numele său include și restul de zile de detenție din precedentele condamnări, pronunțate de o altă instanță din țară, astfel că pedeapsa finală a ajuns la aproape 13 ani în spatele gratiilor.
Sursa: Realitatea de Suceava
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
- 10:45 - Incendiu violent pe o șosea din Giurgiu. O mașină a fost mistuită de flăcări
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











