CIOLACU SPUNE CĂ ROMÂNIA A FOST AFECTATĂ DEJA DE CRIZA ECONOMICĂ DIN EUROPA, DAR NU INTRĂ ÎN RECESIUNE

CIOLACU SPUNE CĂ ROMÂNIA A FOST AFECTATĂ DEJA DE CRIZA ECONOMICĂ DIN EUROPA, DAR NU INTRĂ ÎN RECESIUNE
"Cu adevărat trebuie să continuăm investiţiile"
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Arad, că ţara noastră a fost deja afectată de criza economică din Europa, dar nu va intra în recesiune, chiar dacă principalul partener economic, Germania, se confruntă cu probleme.
Prezent în vizită la Astra Vagoane Călători Arad, premierul a fost întrebat de jurnalişti în ce măsură criza economică din Europa va afecta România, el afirmând că ţara noastră a fost deja afectată, pentru că Germania este primul partener comercial, iar această ţară este în recesiune, însă România "nu va intra".
"În Europa există criză economică, deja în Germania există recesiune, Ungaria deja a intrat în recesiune, mai sunt alte două state care vor intra în perioada următoare. România nu va intra în recesiune. Cu adevărat trebuie să continuăm investiţiile, cu adevărat trebuie să facem reforme pentru a fi sustenabili şi cu adevărat trebuie să ne implicăm în reindustrializarea României şi să îi ajutăm pe oamenii care merită şi care au dovedit că pot construi", a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat şi de industria de apărare, în contextul în care Comisia Europeană recomandă ţărilor membre să dezvolte acest sector, premierul a răspuns: "Se lucrează în acest moment prin Dâmboviţa şi în patru schimburi, niciodată nu s-a întâmplat acest lucru, mai sunt două fabrici unde ne coordonăm şi veţi vedea că şi acolo...".
Ciolacu a mai amintit că România va construi "cea mai mare fabrică de pulberi din Europa".
AGERPRES
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 17:44 - Summitul B9. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, primit la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan îl va întâmpina pe șeful NATO, la ora 19:00-VIDEO
- 16:00 - AUR propune soluția pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc: creșterea plafonului plăților cash la 50.000 de lei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













