Țigări, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, confiscate la frontiera de nord a României

Țigări, în valoare de aproximativ 100.000 de euro, confiscate la frontiera de nord a României
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit la două imobile de pe raza orașului Vicovu de Sus pachete cu țigări de contrabandă, în valoare totală de peste 455.000 lei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit la două imobile de pe raza orașului Vicovu de Sus pachete cu țigări de contrabandă, în valoare totală de peste 455.000 lei.
În data de 21 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, au fost declanșate două acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 15.25, polițiștii de frontieră s-au deplasat la două imobile de pe raza orașului Vicovu de Sus, unde în prezența proprietarelor au descoperit la prima locație, într-o anexă, 18.500 pachete țigări, iar la a doua locație, într-un garaj, 20.390 pachete țigări, în ambele cazuri fiind vorba despre țigări de proveniență Duty-Free.
În urma verificărilor, s-a stabilit că în unul dintre cazuri în activitatea infracțională este implicat un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Suceava.
Întreaga cantitate de țigări, descoperită la cele două locaţii, în valoare totală de peste 455.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Sursa: Realitatea de Maramures
Citește și:
- 11:29 - Analiză Daniel Udrescu - Impozitarea inflației: Cum ajunge statul să taxeze profituri care nu există
- 08:43 - Angajații de la Ministerul Investițiilor se tem să mai protesteze
- 11:50 - Marile bănci reacționează după amenda uriașă aplicată de Consiliul Concurenței pentru manipularea ROBOR
- 11:47 - Marile magazine din Bulgaria reduc prețurile alimentelor: coșul de bază, mai ieftin cu 15%
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News













