PERSONALUL MILITAR, POLIȚIȘTII ȘI ANGAJAȚII DIN PENITENCIARE VOR FI PLĂTIȚI PENTRU ZILELE DE WEEKEND ȘI SĂRBĂTORI LEGALE

PERSONALUL MILITAR, POLIȚIȘTII ȘI ANGAJAȚII DIN PENITENCIARE VOR FI PLĂTIȚI PENTRU ZILELE DE WEEKEND ȘI SĂRBĂTORI LEGALE
Personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024
Conform prevederilor unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României, în ședința de joi, 20 februarie, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia, în anul 2025, de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare, la nivelul aplicabil în noiembrie 2024.
De asemenea, munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute și care nu poate fi compensată cu timp liber în termen de trei luni, va fi remunerată corespunzător.
Ordonanța impune comandanților și șefilor de unități să se asigure că un angajat nu depășește 40% din durata normală a timpului de lucru lunar pentru munca suplimentară.
Această măsură vine în urma protestelor polițiștilor împotriva prevederilor din ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare, cunoscută sub numele de "ordonanța trenuleț".
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 10:28 - Ședință de urgență la BNR: decizie crucială privind dobânda cheie
- 09:16 - Reducerea accizei la motorină intră de azi în vigoare. Motorina rămâne la peste 10 lei/litru după măsura guvernului
- 09:05 - Guvernul pregătește înăsprirea legislației pentru exploatarea agregatelor minerale
- 11:15 - Audit la MAE: Peste 5 milioane de lei pierduți pe clădiri ocupate abuziv în Africa
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News









