Vremea 22 noiembrie: risc de formare a poleiului și vânt puternic

Vremea 22 noiembrie: risc de formare a poleiului și vânt puternic
La munte va fi înnorat şi va ploua pe timpul zilei
Astăzi valorile termice vor fi mai ridicate decât ar fi normal în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, dar mai scăzute în extremitatea de nord-est a țării. În vestul şi sud-vestul ţării, mai ales dimineaţa va fi ceaţă, apoi cerul se va înnora treptat şi spre seara va ploua slab. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, cu viteze în general de 60, chiar 70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, uşor mai scăzute în nordul Moldovei, unde vor fi maxime de 1 grad.
În București cerul va fi variabil, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă, la amiază, va fi de 10, cel mult 12 grade.
La munte va fi înnorat şi va ploua pe timpul zilei în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. În zona înaltă, în special a Carpaţilor Meridionali vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în a doua parte a zilei vor fi şi condiţii de polei. Vântul se va intensifica treptat, din orele amiezii, în Munţii Banatului, apoi şi pe crestele Carpaţilor Meridionali unde rafalele vor depăşi 100 km/h.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











