Visul băiatului a ajuns la urechile voluntarei Martha Levchenko, care i-a scris povestea pe rețelele de socializare
Sashko Andriychuk are 10 ani și suferă de cancer care-i afectează creierul. Boala sa este extrem de avansată și nu are leac. Micuțul ucrainean este imobilizat într-un scaun rulant și locuiește împreună cu mama sa într-un centru de protecție din Cernăuți, departe de un tată agresiv, abuzator, consumator de băuturi alcoolice. Potrivit Obiectiv de Suceava, băiatul nu mai poate vorbi, mănâncă printr-un tub și jumătate din corpul său este paralizat. Asta însă nu îl împiedică să vizeze. Sashko Andriychuk vrea să se facă polițist.
Visul băiatului a ajuns la urechile voluntarei Martha Levchenko, care i-a scris povestea pe rețelele de socializare. Zeci de polițiști din zona Cernăuți au reacționat și, în final, a fost organizată o ceremonie în cadrul căreia Sashko Andriychuk a fost făcut polițist. Puștiul a primit o uniformă, a fost salutat militărește și apoi trimis în misiune. „Am implicat toate vehiculele disponibile și utilizate de către departamentul de poliție de patrulare”, a declarat Oleh Yosypiv, șeful Poliție de Patrulare, citat de molbuk.ua.
„I s-a prezentat o uniformă și o insignă, după care a fost invitat în stradă. Acolo toți polițiștii l-au întâmpinat cu aplauze și au făcut un ritual de inițiere la rânduri. Apoi, băiatul a ales mașina în care a făcut prima sa patrulă reală”, precizează obiectivdesuceava.ro
Sursa: Realitatea de Suceava