Un șofer din județul Neamț a fost prins beat în trafic de polițiștii suceveni

alcoolemie
Un bărbat de 48 de ani, din județul Neamț, a fost prins beat la volan de polițiștii suceveni.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe B-dul Ana Ipătescu din localitate, autoturismul condus de șoferul respectiv.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.După câteva ore, individul a fost prins din nou la volan de polițiștii suceveni. Acesta a fost oprit în trafic în timp ce conducea pe B-dul 1 Mai, din municipiul Suceava.Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat.Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Acesta s-a ales cu din nou cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, dar și pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:02 - Alertă meteo pentru 10 iunie! Grindină, ploi torențiale și temperaturi sufocante
- 20:21 - Ruptură între Trump și Netanyahu? Divergențe majore privind războiul cu Iranul după luni de coordonare
- 19:40 - Salvare dramatică în Dâmbovița! Un bărbat a fost scos cu elicopterul din viitură după ce s-a urcat pe un excavator
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














