Advertising
Un șofer a rămas încarcerat după ce s-a izbit cu mașina într-un copac
13 aug. 2018, 10:09

Un șofer a rămas încarcerat după ce s-a izbit cu mașina într-un copac
Un șofer a rămas încarcerat după ce s-a izbit cu mașina într-un copac. Bărbatul a adormit la volan. Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei. Un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, în timp ce conducea autoturismul, a adormit la volan, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu un copac. În autoturism se aflau patru persoane, șoferul rămânând încarcerat. La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Victima încarcerată a fost extrasă de catre pompieri, iar după evaluarea medicală, doar două dintre cele patru persoane au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe Fălticeni. Acestea erau conștiente și cooperante. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














