Un șofer a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, apoi a părăsit locul accidentului

trecere pietoni
După cinci ore de la producerea accidentului șoferul s-a prezentat la sediul poliției. Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 12.00, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți.
O localnică de 30 de ani s-a angajat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător de la intersecția cu strada I. Porumbescu, moment în care, a fost acroșată și accidentată de un autoturism al cărui conducător auto nu i-a acordat prioritate de trecere și care și-a continuat deplasarea spre comuna Marginea.După accident, victima s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.În urma măsurilor operative întreprinse, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul implicat în accident aparține unei femei din orașul Vicovu de Sus.Astfel, în jurul orei 17.00, la sediul Poliției municipiului Rădăuți s-a prezentat un bărbat de 53 de ani din orașul Vicovu de Sus, care a declarat faptul că, el a condus vehiculul implicat în accident.Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de "vătămare corporală din culpă" și "părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:49 - Statele Unite au bombardat Iranul, după ce Teheranul a lansat rachete și drone spre bazele americane
- 07:47 - Moment inedit în turneul din Spania: Papa Leon a intrat în cabina piloților și a salutat escorta aeriană - VIDEO
- 07:40 - Medicii ar putea fi testați antidrog, după ce cazurile de consum în rândul cadrelor medicale au crescut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














