Un bărbat din Todirești și-a pierdut viața după ce a căzut dintr-o remorcă în mers

tractor
Un bărbat de 68 de ani, din localitatea Todirești, și-a pierdut viața după ce a căzut dintr-o remorcă trasă de un tractor aflat în mers.
Accidentul s-a petrecut joi după-amiază pe un drum comunal neclasificat de pe raza localității Părhăuți. Tractorul era condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Todirești.În remorca tractată, încărcată cu gunoi, erau transportate două persoane, printre care și bărbatul de 68 de ani. La un moment dat, în momentul în care ansamblul a ajuns în dreptul unei locuințe, cel din urmă a căzut pe partea carosabilă.În urma accidentului victima a suferit leziuni traumatice grave fiind preluată de un echipaj medical SMURD și transportată la UPU Suceava.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și ulterior i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.Din nefericire, câteva ore mai târziu, bărbatul de 68 de ani a decedat în unitatea medicală, din cauza leziunilor suferite.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











