Un bărbat a fost încătușat de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție

cătușe
Un individ a fost încătușat de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție. Acesta a făcut scandal și a distrus mai multe bunuri din casa fostei concubine.
Duminică noapte, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 57 de ani, din comuna Comănești, despre faptul că la domiciliul familiei sale se află concubinul său, un bărbat de 56 de ani, din aceeași localitate, care a provocat scandal și a distrus mai multe bunuri. La fața locului au ajuns polițiștii care au găsit geamul locuinței spart, dar și un televizor distrus. Într-un imobil din curtea familiei femeii, aflat la o distanță de aproximativ cinci metri, polițiștii l-au identificat pe bărbat, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care stătea întins pe un pat. În momentul legitimării acesta a devenit recalcitrant, dar a recunoscut că el a distrus bunurile respective. Bărbatul se manifesta agresiv așa că a fost încătușat de polițiști. Oamenii legii au stabilit că Judecătoria Suceava a emis în luna iunie un ordin de protecție, bărbatul fiind evacuat din locuința familiei concubinei. Acesta avea obligația să păstreze o distanță de minim 100 m față de femeie și față de locuința ei pentru o perioadă de șase luni. Bărbatul a continuat să fie recalcitrant, fiind evacuat din imobil de polițiști. La fața locului a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat pe scandalagiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava. El s-a ales cu dosar penal privind infracțiunile de "nerespectarea hotărârii judecătorești" și "distrugere".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














