Un bărbat a ajuns în strare gravă la spital după ce a căzut de la trei metri înălțime

bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital
Un muncitor a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de pe o schelă pe o placă din beton.
În momentul producerii accidentului, bărbatul de 33 de ani, din municipal Rădăuți, lucra la casa unui localnic la montarea unor scânduri în podul locuinței. Într-un moment de neatenție, muncitorul a călcăt pe o scândură, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de placa din beton de la nivelul inferior, rămânând inconștient.La fața locului a fost chemat un echipaj de ambulanță, iar personalul medical a acordat victimei primul ajutor.Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism coloană cervicală și traumatism toraco-abdominal.Victima a rămas internată în Secția de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Suceava.Polițiștii au fost sesizați în acest caz și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:48 - Directorul APIA Suceava în arest pentru 30 de zile
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News














