Șocant. O tânără și-a găsit fostul iubit spânzurat în fața ușii

Șocant. O tânără și-a găsit fostul iubit spânzurat în fața ușii
Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a spânzurat pe casa scării unde locuiește fosta iubită.
Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a spânzurat pe casa scării unde locuiește fosta iubită.
Sâmbătă seară, în jurul orei 21.30, tânăra s-a întors de la serviciu, iar pe casa scării s-a întâlnit cu fostul prieten, de care s-a despărțit în luna noiembrie 2019. Acesta l-a întrebat pe tânăr ce caută acolo, iar el i-a răspuns că nu are unde să locuiască și că dorește să se împace cu ea. Tânăra a refuzat să vorbească cu el și a intrat în locuință, iar in jurul orei 22.50, a ieșit din apartament moment în care l-a găsit spânzurat de balustradă cu un cordon confecționat din material textil.
Speriată, fata și-a strigat tatăl, care a tăiat cordonul cu care se spânzurase tânărul. Cel din urmă a căzut în picioare pe scări, iar mai apoi s-a rostogolit până la baza treptelor lovind-se la cap.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pe ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului. Acesta a fost transportat la UPU Suceava pentru investigații suplimentare fiindu-i stabilit diagnosticul de "traumatism cranio facial, traumatism coloană cervicală, tentativă de suicid prin spânzurare".
Din verificările efectuate s-a luat legătura telefonic cu tatăl băiatului, care a spus că se afla în București, că nu ține legătura cu fiul său de ani de zile, iar mama acestuia este decedată.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de "vătămare corporală din culpă".
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











