Și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
Un șofer și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Un șofer și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un stâlp.
Accidentul a avut loc pe raza comunei Poiana Stampei, marți seară.La sosirea echipajelor a fost identificată o singură victimă(șoferul). Aceasta era în stop cardio-respirator, iar salvatorii au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu și-a mai revenit și s-a declarat decesul.La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu spijinul unui echipaj SAJ.În timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din comuna Poiana Stampei, din cauza vitezei excesive, un bărbat de 33 de ani din județul Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile, după care, a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto.Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











