Percheziții în Suceva la hoții de cablu!

Percheziții în Suceva la hoții de cablu!
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Leţcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Sâmbătă, 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț în colaborare cu polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au efectuat 5 percheziții, în județul Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, un tânăr de 19 ani, din Suceava, împreună cu alte persoane, ar fi sustras de pe raza localităților Vânători-Neamț și Brusturi, 2.300 de metri de cablu de telecomunicații ce aparținea un societăți comerciale de profil.
De asemenea, la data de 15 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi încercat să sustragă cablu de telecomunicații de pe raza localității Pipirig, fiind depistat în flagrant delict.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit un clește tip ,,gură de lup”, precum și o cantitate de folie de aluminiu, susceptibilă a proveni din arderea cablurilor.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 12.000 de euro.
Tânărul a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Cajvana și Poliției orașului Solca.
În activități au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și documentarii întregii activități infracționale.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











