Mandatul interimar al medicului Cătălina Zorescu în funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava se încheie la 1 noiembrie 2018. Ea a informat deja Ministerul Sănătății că după această dată renunță la funcție. Decizia vine după ce aceasta a promovat concursul de medic primar epidemiolog la Compartimentul Supraveghere epidemiologică și control boli transmisibile.Succesorul în funcție urmează să fie numit de Ministerul Sănătății.Cătălina Zorescu a preluat șefia DSP Suceava în februarie, după demisia lui Petru Sebastian Jureschi. Ea a mai ocupat funcția de director executiv în perioada iulie - noiembrie 2017.Ultimul șef al instituției care a ocupat funcția prin concurs a fost Ludovic Abiței, cel care a demisionat în iulie 2015, invocând „presiuni politice”.