Dosarul gropii de gunoi Mestecăniș, preluat de procurorii DNA Suceava

groapa-de-gunoi-mestecanis-realitatea
Dosarul penal care vizează multiple infracțiuni la construirea gropii de gunoi Mestecăniș a fost preluat de procurorii DNA Suceava.
Dosarul penal în care sunt anchetate mai multe infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu în legătură cu construirea gropii de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș a fost preluat de Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție.Dosarul a fost deschis în prima parte a anului în baza unei plângeri formulate de o casă de avocatură din Cluj. Sesizarea a fost înregistrată la structura centrală a parchetului anticorupție. Dosarul a fost însă declinat către DNA Suceava, avându-se în vedere competența teritorială.Procurorii suceveni au început deja demersurile în lucrarea penală și au audiat mai multe persoane.
Patru instituții publice acuzate de multiple infracțiuni
Conform plângerii înregistrată la DNA, mai multe instituții publice sunt acuzate de infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu.Concret,
Consiliul Județean Suceava
este acuzat că a folosit și prezentat
informații false
Comisiei Europene. Falsul intelectual ar fi fost folosit pentru obținerea a 7,3 milioane de euro pentru construirea depozitului de deșeuri. CJ Suceava este acuzat că ar fi ascuns opoziția localnicilor față de investiții. În plus, cererea de finanțare ar fi conținut neadevăruri cu privire la îndeplinirea condițiilor legale.
Direcția de Sănătate Publică Suceava
este acuzată de
fals intelectual
. Instituția a emis avizul sanitar care atestă în mod nereal faptul că groapa de gunoi respectă reglementările legale în materie de protecție a sănătății populației, când, în realitate, acesta încalcă mai multe obligații legale și interdicții exprese.
Sucursala regională CFR Iași
este acuzată de
abuz în serviciu
și
fals intelectual
. Compania a avizat favorabil proiectul deși cascada de evacuare a apelor uzate din respectiva groapă în pârâul Putnișoara era amplasată ilegal, în interiorul zonei de protecție a căii ferate.
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău
a fost acuzată de
abuz în serviciu
și
fals intelectual
. Instituția a emis un acord de mediu, cu toate că proiectul încălca flagrant obligațiile legale. Fapta ar fi avut drept urmare vătămarea dreptului la protejarea sănătății populației și vătămarea dreptului la un mediu sănătos pentru persoanele care locuiesc sau circulă prin vecinătatea acestei gropii de gunoi.Consiliul Județean Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava și Regionala CFR Iași mai sunt acuzate de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu din cauza faptului că au refuzat comunicarea, în baza legii 544/2001, a unor informații de interes public solicitate.
Scurt istoric al gropii de gunoi din vârful muntelui
Amplasametul pentru groapa de gunoi a fost ales în 2007, atunci când președinte al Consiliului Județean Suceava era
Gavril Mârza
(PSD). Documentația cu informații false prin care a fost obținută finanțarea din fonduri comunitare a fost înaintată Comisiei Europene în 2011, pe vremea lui
Gheorghe Flutur
(PDL). Contractul au fost semnat în 2013 de președintele de atunci al CJ Suceava,
Ioan Cătălin Nechifor
(PSD).Consiliul Județean Suceava a pierdut deja mai multe procese cu localnicii din comuna Pojorâta. Prin Hotărârea nr. 182/28.01.2016, Curtea de Apel Cluj a anulat Hotărârea Consiliului Local Pojorâta nr. 64/09.08.2010 prin care cele nouă hectare de sub groapa de gunoi au fost transferate Consiliului județean Suceava.Ulterior, prin Hotărârea nr. 80/09.09.2016 Consiliul Local Pojorâta dă din nou în admistrare terenul către Consiliul Județean Suceava. Și acest document a fost anulat de Tribunalul Suceava, prin Hotărârea 752/28.06.2018. Hotărârea pronunțată pe fond a fost atacată în recurs de Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local Pojorâta.Construirea depozitului de deșeuri a fost finalizată din ianuarie 2018, dar CJ Suceava încă nu a recepționat lucrările.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










