Corturi instalate în curtea Spitalului Județean Suceava destinate trierii pacienților FOTO

Corturi instalate în curtea Spitalului Județean Suceava destinate trierii pacienților FOTO
În curtea Spitalului Județean Suceava au fost montate, luni, două corturi pentru triajul pacienților.
În curtea Spitalului Județean Suceava au fost montate, luni, două corturi pentru triajul pacienților.
Astfel, urgențele medicale vor fi triate într-un cort instalat chiar în zona Unității de Primiri Urgențe (UPU), iar pacienții care vor să fie consultați în Ambulatoriului Integrat, în cel de-al doilea cort.
Conducerea Spitalului Județean a luat aceste măsuri pentru protejarea cadrelor medicale și a pacienților, în contextul epidemiei de coronavirus.Vasile Râmbu, managerul unității medicale, a precizat că pacienţii vor fi chestionați iar cei care nu prezintă simptome respiratorii, nu au călătorit în zonele afectate de infecţiile cu COVID-19 și nu au venit în contact cu persoane infectate vor fi direcţionaţi la UPU. Cei cu simptome respiratorii vor ajunge în Secția de Boli Infecțioase.De asemenea, este interzis și accesul aparținătorilor pacienților în UPU și în Ambulatoriul unității spitalicești.
Citește și:
- 14:20 - Descoperire arheologică uriașă. Cum se trăia în România acum 6.000 de ani: fără lideri, fără elite, sistem social egalitar
- 14:10 - Incendiu violent în Suceava: flăcările au cuprins o casă și o anexă. Pompierii intervin cu șase autospeciale
- 14:09 - Risc hidrologic ridicat: cod galben pe râuri din șapte județe, potrivit INHGA
- 14:05 - Fost primar din Iași, condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru viol, dat în urmărire națională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Suceava și pe Google News











