Cod galben de inundații, până vineri noaptea, în zece bazine hidrografice din țară.
Potrivit avertizării Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 20 mai, ora 06:00 – 21 mai, ora 24:00, sunt anunțate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție.
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Desnățui – bazin superior (județele Mehedinți și Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Răcari (județele Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Dolj), Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Hoghiz (județele Covasna, Harghita, Brașov, Sibiu, Argeș, Gorj, Dolj, Vâlcea și Olt), Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Olt și Teleorman), Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și Călărași), Ialomița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și Ialomița), Buzău – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Brașov, Covasna, Buzău și Prahova), Rm. Sărat – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Buzău și Vrancea), Putna – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Vrancea), Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Harghita, Covasna, Neamț, Bacău și Vrancea).